> Home | Ştiri

Ştiri

CIG Pannónia a publicat raportul pe trimestrul doi
înapoi

CIG Pannónia a publicat raportul pe trimestrul doi

Odată cu majorarea de cinci la sută a taxelor de asigurare încasate, după aplicarea impozitării, compania a înregistrat o pierdere de 610 milioane forinţi, în timp ce profitul total realizat a fost de 416 milioane forinţi beneficii. Rezultatul este efectul fuzionării Konzum Nyrt. cu OPUS Nyrt. De asemenea, ca urmare a unor rezerve constituite pentru plata preconizată a câtorva asiguratori de garanţie din Italia, au fost înregistrate aceste rezultate – arată raportul financiar semestrial al CIG Pannónia Életbiztosító Nyrt.

 

Budapesta, 22 august 2019. – astăzi, CIG Pannónia Életbiztosító Nyrt. şi-a publicat raportul consolidat, neauditat, conform regulilor de contabilizare internaţionale (IFRS), cu datele financiare pe semestrul doi din 2019. Rezultatul, după aplicarea impozitării la nivel de grup, a fost o pierdere de 610 milioane de forinţi, iar veniturile totale globale au fost 416 milioane forinţi. Este pentru prima dată, după mulți ani, când compania a înregistrat un trimestru în pierdere, fapt ce poate avea două cauze principale. Pe de o parte, au fost înregistrate pierderi semnificative în segmentul de asigurări non–viaţă, în cadrul programului italian transfrontalier, la aşa zisele asigurări „gaming”. Plata provizioanelor pentru creanțe a cauzat pierderi de 692 milioane forinţi net, după aplicarea impozitării. Pe de altă parte, implicarea acţiunilor Konzum – în contextul absorbţiei Konzum Nyrt. de către OPUS Nyrt. – a cauzat o pierdere de 1,057 miliarde forinţi, pierderi cauzate de cursului valutar, al căror efect a fost contrabalansat la rezultatul general, astfel efectul de capital a fost mult mai redus, de doar 331 milioane forinţi. Acest efect unic nu afectează capitalul propriu al CIG Pannónia, respectiv nu afectează capitalul de reglementare, de asemenea, nu afectează rezultatele obținute din tehnica asigurării şi nici capacitatea de producere a fluxului de numerar.

Încasarea taxelor de asigurare, faţă de primul semestru al anului 2018, a crescut cu 2 la sută în segmentul de viaţă şi cu 11 la sută în segmentul non-viaţă, astfel încasările totale din taxe sunt de 13,286 miliarde forinţi pe primul semestru, ceea ce înseamnă cu 5% mai mult decât în același trimestru al anului precedent. În segmentul de asigurări de viaţă, contractele noi au fost evaluate la suma de 2,276 miliarde forinţi, cea ce depăşeşte cu 49 de procente nivelul anului 2018.

Lansată anul trecut, divizia CIG Pannónia Pénzügyi Közvetítő Zrt. şi-a început activitatea ca agenție independentă de asigurare şi intermediere financiară. Compania de intermediere lucrează cu 188 de consilieri de asigurare autorizați, în prezent, valorificând în primul semestru asigurări de 187 milioane forinţi, desfăşurând şi activităţi de intermediere de credite. În 23 mai 2019, a primit autorizație de la Banca Naţională a Ungariei pentru activitatea de intermediere a serviciilor financiare, pe care o poate exercita în calitate de agent multiplu al pieţei financiare. Efectul autorizației se extinde şi asupra activităţii de intermediere a creditelor ipotecare.

Capitalul propriu al CIG Pannónia, s-a majorat de la 17,392 miliarde forinţi în 2018, la 17,956 miliarde forinţi, adică a crescut cu 3% în 2019. Conform Szolvencia II, la 30 iunie 2019 adecvarea capitalului a fost de 321 la sută, în timp ce adecvarea capitalului pentru asigurarea de bunuri este de 151 la sută, iar în acest fel ambele firme îndeplinesc condiţiile minime de adecvare de 150 la sută, stabilite de Autoritatea Maghiară de Supraveghere Financiară.